A reunit artiști din România, Lituania, Franța, Germania, Elveția, Coreea, Armenia și Polonia în jurul temei Superstiții. Superstițiile, asemenea teatrului, au rădăcini în ritualul religios, dar reprezintă o credință nescrisă în magie, în spirite bune și rele, în vrăji, în semne prevestitoare și în numere fatidice. Tema a avut un mare potențial ce a putut fi exploatat artistic, pentru că superstițiile generează conflicte între gândire și simțire și alcătuiesc un tablou complex al personajelor, o lume ferecată în mister, cu deschidere spre o altă dimensiune, asemănătoare celei din romanele lui Gabriel Garcia Márquez.
Unul dintre invitații importanți ai acestei ediții a fost regizorul lituanian Oskaras Koršunovas cu spectacolul „Chip de foc”, piesă scrisă de dramaturgul Marius von Mayenburg, care spunea că nu a încercat să șocheze prin intermediul acestui text, ci recunoștea că el însuși este dominat de frică și vrea să descopere cauzele care o determină. Superstițiile se nasc tocmai dintr-o frică ancestrală față de ceea ce se află dincolo de înțelegerea noastră ca ființe umane.
Un colocviu susținut de renumitul teatrolog și profesor George Banu intitulat „Cabina actorului. Superstiții” a reprezentat, de asemenea, un punct de interes. A arătat cât de strânsă este legătura dintre teatru și conceptul de superstiție și a scos la iveală anumite obiceiuri de culise care până atunci reprezentau un tabu pentru spectatori și, de ce nu, și pentru oamenii de teatru.
Nu au lipsit miturile Greciei antice înviate de spectacole precum „Elektra” al Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiul Secuiesc și „Femeile din Trahis”, spectacol al teatrului gazdă.
Jocurile cu flăcări și artificii susținute de artiștii circului din Besançon au animat fiecare seară, amintind de mitul peșterii, când datorită focului și a umbrelor pe care acesta le forma pe pereții peșterii a luat naștere prima formă de teatru.
Concertul de percuție și dansul afro au îmbogățit atmosfera festivalului, făcând trimitere la manifestări tribale care sunt pentru nativii africani atât o formă de comunicare cu zeitățile lor, cât și o neîndoielnică manifestare artistică, un spectacol-ritual de unde rezultă costumele, măștile pe care le poartă sau modul cum își pictează fața și corpul.
Între ritual și angoasă, între mit și efectul supraaglomerării informaționale s-au încadrat toate manifestările artistice ale acestei ediții, vorbind despre complexitatea omului și a relației lui cu supranaturalul, într-un nou și neobosit demers de a încerca să ne înțelegem pe noi și între noi.
Întâlnirile între artiști întâmplate cu ocazia participării la cea de-a II-a ediție au dus la ulterioare colaborări. Spațiul care a facilitat începutul unor fructuoase relații profesionale a fost Clubul Festivalului, unde în fiecare seară se țineau constructive și prietenoase dezbateri, care aveau ca unic moderator dragostea pentru teatru.